.nothing.

Cap 1
Debbie pov
Inca nu-mi vine sa cred ca fac asta. Si cu cat ma apropii mai mult de Michigan West viata mea de dinainte pare sa se evapore cu viteza unui avion cu reactie. Simt un miros vag de scortisoara care ma face sa vreau sa imi scot o punga si sa dau afara tot sandwich-ul cu muraturi. Mi-am petrecut ultimele 20 de minute apasand butonul Next de pe ipod-ul meu sperand ca intr-un final sa o sa gasesc o melodie acceptabila. Autobuzul se opreste si dau cu capul de spatarul din fata. Tipul din fata se intoarce si imi arunca o uitatura urata. Imi dau ochii peste cap in timp ce el se intoarce inapoi la locul sau. „Haha l-am invatat eu minte” imi spun in gand inainte sa realizez ca defapt tipul nu s-a intors pentru ca s-a simtit amenintat de privirea mea de felina atroce ci pentru ca o tipa a urcat in autobuz. 1,80, par blond ondulat in stil California, picioare bronzate si lungi alea alea. Poarta niste blugi scurti aproape invizibili cu un tricou ceva mai lung. Si desi a urcat in autobuz nu se sinchiseste sa isi scoata ochelarii de soare. Imi dau din nou ochii peste cap si ma intorc la privitul pe geam.
„Pot?” aud o voce din stanga mea. Ma intorc plictisita si o vad pe tipa blonda uitandu-se la mine. Defapt nici nu sunt sigura ca se uita la mine pentru ca ochelarii aia sunt total negri si nu pot sa imi dau seama daca vorbeste cu mine sau cu geanta mea de 25 de dolari. Ne uitam una la alta – sau ma rog eu ma uit la ea vreo 20 de secunde pentru ca asa cum ziceam nu imi dau seama daca vorbeste cu mine – si ma simt usor stupid. Si ma simt si mai stupid pentru ca sincer am si uitat ce a intrebat. Mda. Tuseste usor si arata spre scaunul de langa mine. Ah bine. Dau din cap si o simt cum se aseaza langa mine. Dintre toate locurile disponibile ea se aseaza fix langa mine! Grozav! Eram ironica cand am zis „Grozav”. Nu ma intelegeti gresit dar pur si simplu imi place sa stau singura. Nu ca as fi vreo inadaptata. Dar nu am nevoie de prieteni. Nu acum. Am avut prieteni si pana la sfarsit au devenit exact ceea ce au jurat ca nu vor deveni.
Si fix in momentul in care „Jar of hearts” se aude din casti si ma simt relaxata si poate ca as si putea adormi cineva imi da un picior in scaun. Dau iar cu capul de spatarul din fata dar tipul nu se mai intoarce. Ma intorc in spate si ma uit urat la retardatul ala.
„Du-te dracu’ Spike” strig in timp ce ma intorc la locul meu.
L-au trimis aici ca sa aiba grija de mine, un fel de spion. Si probabil va intrebati ce caut in autobuzul asta plin de prosti. Ei bine, am fost trimisa in tabara „Island” ca sa imi revizuiesc comportamentele agresive. Toti pustii astia care sunt in acest autobuz merg in acelasi loc. S-a decis sa mergem toti cu acelasi autobuz ca sa ne cunoastem mai bine. Mda. De parca as putea sa ma imprietenesc cu ratatii astia. O tipa cu doua scaune mai in fata chiar a incercat sa faca cunostinta cu mine. Nu imi amintesc cum o cheama dar stiu ca poarta pantaloni ¾ si un tricou pe care scrie intr-un mod agresiv, in felul ala in care nici daca ai vrea n-ai avea cum sa nu te uiti, „CAMP LOVER”. Dupa ce i-am replicat scurt si la obiect ca nu imi place compania ei a plecat la locul sau.
„Te derajeaza?” mai ntreaba tipa blonda
Dau din cap ca nu desi nu stiu la ce se refera. Dar dupa ce vad ca isi scoate pachetul de Marlboro Gold imi pare rau de ceea ce am spus mai devreme. Urasc mirosul de tigara. Adica nu il urasc dar pur si simplu nu mai vreau sa simt mirosul ala. Ideea e ca am fumat. M-am apucat acum 3 ani si m-am lasat acum 3 luni. De aia acum e un pic cam greu sa stau in preajma celor care fumeaza. Pur  si simplu simt mirosul ala dulce – amarui si ma trezesc inspirand atat de puternic incat ai zice ca am astm. Dar fix in momentul in care vreau sa o rog pe tipa sa imi dea si mie o tigara am un flash-back. Stii tu, senzatia aia in care deodata iti trece prin fata ochilor o imagine. Si apoi inca una si inca una pana se transforma intr-o aminire completa. O vad pe Phoebe rasucindu-se pe pamant in cautare de aer. Degetele ei subtiri ma tin strans de mana in timp ce unghiile sale imi strapung carnea. Icnesc disperata pentru ca nu stiu ce sa fac. Strig dupa Jack si Blake insa lasii fug. Tigarile de marijuana imprastiate pe jos inca mai scot fum. Ii vad fata palida si ma infior gandindu-ma ca eu am adus-o acolo, eu sunt vinovata de tot. „Respira!” urlu la ea in timp ce incearca sa isi tina ochii deschisi. Dar cu cat timpul trece mai repede mana ei ma tine din ce in ce mai slab. Si o implor sa nu se lase. O rog sa fie tare. Insa fata ei devine din ce in ce mai palida si mana ei din ce in ce mai rece.
„Hei! Esti bine?” ma intreaba tipa blonda in timp ce ma zguduie usor de umeri
Dau din cap si vad ca are unghii lungi rosii. Ma uit si la unghiile mele si vad niste unghii negre urate patratioase pe alocuri si cu mici denivelari din cauza faptului ca mi le rod des.
„Vrei?” ma intreaba in timp ce imi intinde pachetul de Malboro ca si cum am fi prietene de o viata. Nici macar nu stie cum ma cheama. As putea pur si simplu sa fiu o psihopata care dupa ce o sa ii dea tigara o sa i-o indese in bluza lasandu-i numeroase cicatrici pe pielea sa frumos bronzata.
„Ea nu fumeaza!” il aud pe Spike in spatele meu si imi vine sa ma duc la el, sa ii dau una si dupa sa il arunc pe geam din autobuzul in miscare.
Tipa blonda isi retrage pachetul si trage adanc din tigara. Ma uit la ea cum da fumul inapoi parand sa profite de fiecare clipa.
„Scuze.” Imi spune pe un ton care nu reda nici macar o clipa ideea de „imi pare rau”. O spune mai degraba ca din obisnuinta. „E prietenul tau?” spune uitandu-se mai intai la Spike si apoi la mine. Ne uitam unul la altul si mi se face piele de gaina numai la gandul ca altii ar putea crede despre noi asta.
„Nu!” spunem si eu si Spike in acelasi timp.
„O-K..” silabiseste ea neparand foarte convinsa de raspunsul nostru. Si pentru prima oara de cand a urcat in autobuz isi da ochelarii jos dezvaluind niste ochi mari de un albastru marin inconjurati de gene negre dese. Are cateva cearcane in jurul ochilor pe care se pare ca a incercat sa le ascunda cu anticearcan.  Ofteaza si dupa imi intinde mana. „Melody” imi spune zambind ca si cum ar retine o gluma privata.
„Debbie” si dau mana cu ea.
„Dragut nume” imi spune apreciativ
„Mda..Nici macar nu e numele meu” incerc sa ii explic. „Defapt numele meu e Devlin. Si urasc fiecare particica din el.”
Melody da din cap intelegatoare dar vad pe fata ei o urma de ironie. „Si el?” ma intreaba in timp ce se intoarce in spate.
„Spike! Incantat” raspunde ratatul meu vecin. Si pare asa entuziasmat ca Melody i-a acordat atentie incat chiar imi pare rau de el cand ea ii zice ca a avut o data un catel pe nume Spike. Bine, nici chiar atat de rau dar se intelege ideea.
Dupa mai multe conversatii ajung sa ma inteleg destul de bine cu tipa. E chiar de treaba pana la urma desi are momente in care pare atat de egocentrista. Dar se si intelege pana la urma de ce. Tatal ei e regizor si maicasa e avocat. Are bani de ii intoarce cu lopata. Nu pare prea incantata de tabara, avand in vedere ca nu a fost ideea ei sa vina aici. Dar ma intreb, care dintre pustii astia de aici si-au dorit sa mearga in tabara asta? Cu siguranta toti ar avea ceva mult mai bun de facut decat sa isi petreaca vara in inchisoarea aia. Bine..Toti exceptand-o pe fata cu tricoul „CAMP LOVER”. In fine. Revenind la Melody. Din cate mi-a povestit, saptamana trecuta a dat o petrecere si si-a distrus atat de tare casa incat nu se mai poate locui acolo, apoi s-a urcat beata la volan impreuna cu cateva prietene si s-au ciocnit intr-un Volvo care la randul lui a dat peste un Mercedes. Nu a patit nimeni nimic insa parintii ei au fost atat de furiosi incat au trimis-o aici.
Desi nu m-am simtit bine la inceput cred ca o sa fie bine pana la urma. Desi va trebui sa il suport pe imbecilul de Spike. Imi si imaginez cum toata vacanta asta va fi pe urmele mele si ma va urmari intocmai ca un catelus. Aproape ca imi vine sa ii cumapr o lesa de ziua lui. 17 Noiembrie. Nu uit niciodata.
Intind mana in spate si Spike imi da sticla cu apa. Iau o gura de apa si i-o intind inapoi fix la timp cat sa o ia. Ma intorc spre Melody si pare putin amuzata desi nu inteleg de ce.
„Sunteti telepatici sau ceva de genu’?” ma intreaba razand
Zambesc, neraspunzandu-i la intrebare. Defapt am luat ca o intrebare retorica si cand m-am prins ca nu e, deja era prea tarziu pentru a-i mai raspunde. Eu si Spike...E o poveste lunga. Implica lacrimi, zambete, nopti pierdute, fum...defapt mult fum, sange si...mda..moarte.
Si fix in timp ce ma gandeam la asta aud un blond „1,2..” Oh, te rog spune-mi ca nu o sa faca asta. „Batranul McDonald avea o ferma...” Il urasca pe tipul asta.

Cap 2
Sam pov
Nici nu stiu de ce mi-am luat tricoul asta stupid. „Camp lover” ?Fii serios. Nu stiu cum de am venit aici. Si pe langa asta ma simt ca un rahat. Am vrut sa fiu draguta si uite cu ce m-am ales. Tipa din spate Debbie s-a comportat mai mult decat urat cu mine. Din nu stiu ce motiv mi-a amintit de prietena mea ce mai buna Roxy. Aceiasi piele alba si aceleasi unghii negre scurte. Prima oara cand am intalnit-o pe Roxy statea singura pe o banca din apropierea parcului Richwood. Era una dintre acele zile in care plutea entuziasmul in aer. M-am simtit oarecum aiurea sa o vad acolo singura. O mai vazusem prin zona de multe ori. Dar de fiecare data era singura. Si de cand am salutat-o in ziua aceea am ramas prietene. E ca o sora pentru mine. Am crezut ca Debbie e un fel de Roxy si ca singurul motiv pentru care nu face cunostinta cu ceilalti e pentru ca e timida. Cred ca m-am inselat. Ma simt ca in prima zi de liceu cand nu cunosteam pe nimeni si ma simteam ca o intrusa in grupul acela de oameni care parea sa nu aiba aceleasi probleme de comunicare ca si mine. Am crezut ca am trecut de perioada aceea. Dar, ei bine, uite-ma aici. Am cunoscut o fata care de cand a urcat vorbeste numai despre ea. Pur si simplu e tortura! Singurele momente in care a tacut au fost acelea in care m-a sunat mama pentru a 7-a oara pe ziua de azi spunandu-mi ca mi-am uitat crema pentru protectie solara. Si vorbeste, si vorbeste si iar vorbeste si atunci cand nu vorbeste despre ea, vorbeste despre ceilalti copii din autobuz. Despre cat de aiurea ii sta fetei din fata cu bluza aia roz si despre cat de adorabil e blondul care se baga in seama intr-una. Cat despre mine n-am vazut niciun tip dragut. Poate doar tipul din spatele lui Debbie. Dar dupa cum se comporta par a fi impreuna.
„Vaai uita-te la el!” sopteste Allison pe o voce ascutita
„De ce nu te duci la el?” o intreb dar cu toate astea nu imi iau ochii din cartea pe care o citesc
Citeam pentru a 3-a oara „Mandrie si prejudecata” de Jane Austen dar cu toate astea nu ma plictiseam niciodata. Imi place sa citesc o carte de mai  multe ori. Parca de fiecare data aflu ceva nou, un detaliu esential pe care nu l-am descoperit din prima. Dar sincera sa fiu, cu Allison aici care palavrageste intr-una, sunt nevoita sa recitesc acelasi rand de vreo 2 ori pentru a nu pierd firul actiunii.
„Nu pot sa ma duc pur si simplu la el!” imi spune Allison ofensata
„De ce nu?” o intreb in timp ce dau o pagina
„Pentru ca...pentru ca...” imi spune si pentru prima oara de cand vorbeste ma uit la fata ei. Se uita in jos la mainile ei de parca ar lua o decizie uriasa si capul i se misca de la dreapta la stanga in incercarea de a raspunde unei intrebari lasate in aer. Si deodata capul i se ridica si citesc in ochii ei o sclipire ciudata. Deodata imi pare rau ca mi-am luat ochii de la carte.”Te roooog” si in acelasi timp ma impinge de pe loc.
„Tu razi de mine?” o intreb si ma uit la ea perplexa. Vai te rog spune-mi ca nu vrea sa ma duc sa vorbesc cu blondul pentru ea.
Zambeste malitios si rade pe sub mustati si pentru prima oara de cand suntem aici citesc in ochii ei un strop de viclenie. Isi da la o parte o suvita candva blonda si inca rade in timp ce inventeaza un plan pentru a ma face sa ma duc sa vorbesc pentru ea cu cel oxigenat. Are pielea alba si un ten perfect. Perfect acoprit cu fond de ten. Dar nu fata perfect mata iti atrage atentia ci ochii de un verde smarald sclipitor.
„Gata stiu!” spune ea si fix in momentul ala blondul da tonul la „Batranul McDonald avea o ferma” si dintr-un oarecare motiv mi-a trecut prin minte un dublu Cheeseburger cu maioneza si ketchup acompaniat de cartofi prajiti proaspat rumeniti. Yum! Sunt curioasa ce mancare ne dau astia in tabara.
„Aici un miau, colea un miau/Peste tot un miau suna” canta Allison atat de tare incercand sa ii acopere pe ceilalti in speranta ca blondul o va vedea. Iubeste sa cante dar sincera sa fiu nu are pic de voce. Si in timp ce ea urla pe cea mai veche melodie de tabara eu ma rog la toate zeitatile existente ca autobuzul sa se izbeasca de un alt autocar si sa ii opreasca pe toti acesti „talentati” care parca mai degraba participa la American Idol. Ba chiar mi-am imaginat ca sunt Simon Cowell si le spun tuturor cat de afoni sunt.
„Serios?” ii spun atunci cand ii prind privirea. „Iti e rusine sa te duci sa faci cunostinta cu el dar nu te sfiesti sa te faci de ras cantand un cantecel stupid.” continu-i sa ii spun in acelasi timp dandu-mi ochii peste cap. Ea doar chicoteste si se preface ca nu ma aude.
Debbie pufneste in ras in timp ce se uita la ea iar fata blonda zambeste cumva apreciativ. Ma intorc in spate si o vad pentru prima oara pe fata din spate. Are parul negru, lung si suvite multe ii acopera fata. Rasfoieste paginile cartii cu rapiditate iar unghiile ei negre ies in contrast cu paginile ingalbenite. Nu stiu din ce motiv ea pare cu totul dintr-o alta poveste. E diferita de celelalte fete. Chiar si rockerita din spatele autobuzului pare mai normala. Poate e faptul ca are forme ceva mai voluptoase decat restul sau poate e cea mai linistita de acolo. Nu-mi amintesc sa fi vorbit cu cineva iar locul de langa ea a ramas liber pe tot parcursul calatoriei noastre. Nici macar o secunda nu a ridicat capul din carte si e atat de concentrata pe povestea aceea incat pare ca traieste in propriul eu glob de cristal, unde nu exista nimeni si nimic in afara de ea insasi. Pe de o parte ma simt prost pentru ea. E atat de singura si ma intreb daca nu si-ar dori sa vorbeasca cu cineva. Dar brusc imi amintesc de Debbie si de felul in care m-a tratat asa ca am lasat-o balta. In general nu fac aceiasi greseala de doua ori. In general. Nu intotdeauna. Sunt doar un om. Cedez..in cele din urma.
Imi dau seama ca ma holbez asa ca imi iau privirea de la ea atat cat sa imi dau seama ca autobuzul s-a oprit. Allison isi mai aplica un strat de fond de ten in timp ce fredoneaza un cantecel vesel. Isi tuguie buzele si isi da cu un roz strident apoi zambeste tipic reclamelor de pasta de dinti.
„Nu cobori?” ma intreaba in timp ce incearca sa isi scoata hanoracul dintre scaune.
„De ce?” si atunci aud rasete de afara. Ma uit prin autobuz cat sa vad ca au mai ramas doar 2 baieti si o fata care incearca din rasputeri sa isi incheie geanta ticsita de lucruri. Probabil doar cosmetice.
„Umm..” se uita ea la mine de parca as fi un copil prost care nu intelege ce i se spune. „Vine alt autobuz pentru noi. Asta se intoarce inapoi.”
Dau din cap intelegatoare desi nu am inteles de ce ne-a adus pana aici si nu ne-a putut duce pana la destinatie. Dar mai presus de atat nu inteleg de ce nu ne-a adus autobuzul oficial pana acolo. Asa ar fi scutit autobuzul asta sa faca atatea drumuri. Imi iau cartea si cobor pentru a-mi lua restul bagajului. Toata lumea pare in regula acum. Toti rad si fac glume si deodata ma simt foarte singura. Credeam ca am trecut peste faza asta. Se pare ca intotdeauna ma voi simti fata noua si ciudata. Soferul autobuzului claxoneaza.


Cap 3
Kevin pov
Mike se uita ciudat la mine. Ok. Ce am mai facut acum? Defapt nu am de unde sa stiu ca se uita ciudat la mine pentru ca i-am pus o punga de hartie in cap. Asa si? Eu nu am fost surprins acum 5 minute cand mi-a spus citez „Kev, imi place rau fata aia. Uita-te putin cum arata. Ce picioare, ce bronzata e, lalala blabla si alte chestii, deci vreau sa ma ajuti sa ma bag in seama cu ea.” Asa ca m-am dus acolo, i-am pus o punga in cap si i-am facut cunostinta cu tipa. Ii spun „tipa” pentru ca nu mi-a spus inca cum se numeste. Revenind, i-am pus o punga pe cap pentru ca..Ei bine asa am simtit. Ea arata prea bine ca sa se uite la Mikey. Nu ca as zice ca Mike arata rau. Nu ca as zice ca arata bine sau ceva. Fratee. A sunat cam gay ,nu? Cand o fata ii zice altei fete „Arati bine” fata respectiva o sa zica „Vai merci fataaa. Esti o scumpa. Si tu arati bestial. Apropo imi plac papucii aia.” Daca un baiat i-ar zice unui alt baiat „Arati bine” baiatul respectiv s-ar isteriza, desi nu stiu daca se aplica chestia asta si la baieti, l-ar injura pe respectvul si poate i-ar mai da si un pumn de avertizare. Dar revenind la discutia anterioara, inca stam in acelasi loc si tipa se uita usor amuzata la noi doi. Mike inca nu si-a scos punga din cap. Oare ce asteapta? Poate planul meu nu a fost asa de prost pana la urma. Si spun asta dupa ce o vad pe tipa apropiindu-se de Mike si scotandu-i punga din cap in acelasi timp ciufulindu-i parul.
„Melody” spune ea in timp ce ii intinde mana lui Mike.
Mike zambeste usor si da mana cu ea iar eu zambesc victorios. Sunt bestial ce mai...Si dupa ce da  mana cu el, Melody se intoarce spre mine. Intr-adevar e frumoasa. Probabil cea mai frumoasa de aici.
„Si tu esti..?” ma intreaba usor amuzata.
„Incantat.” Ii raspund increzut iar ea ridica usor din spranceana.
„Oh, dar stiu asta.” Spune ea razand usor
„Kevin” ii spun si fix in momentul ala soferul autobuzului claxoneaza. Toata lumea pare calma si nu pot sa inteleg de ce a claxonat. Rad usor si imi amintesc ca atunci cand am iesit din autobuz mi-a spus sa ma las de cantat. Probabil nu i-au placut cantecele de tabara.
„Hmm...” sopteste fata de langa Melody. Imi amintesc ca a stat langa Melody tot timpul asta dar din nu stiu ce motiv nu am salutat-o. Ma simt prost. Si ii intind mana. „Kevin” ii zic si ea se uita cu cea mai detestabila privire la mine. Dar din nu stiu ce motiv nu imi retrag mana.
„Trebuie sa iti iei bagajul, geniule. Asta daca nu vrei ca autobuzul sa plece cu tot cu ele.” Imi raspunde dar eu tot nu imi retrag mana. Pot sa castig lupta asta. Dar cum ramane cu bagajele? Poate pleca cu tot cu ele? Soferul mai claxoneaza inca o data.
Fata isi da ochii peste cap si ofteaza adanc. Chiar e adorabila cand face asta. Aproape ca zambesc.
„Debbie.” Imi raspunde la intrebarea nerostita si atunci mana sa imi atinge mana intr-o strangere de mana perfecta. Am spus de prea multe ori cuvantul „mana” si acum suna ciudat, nu? Ei da. Asta sunt eu.
Alerg spre autobuz si imi scot geamantanul.Aproape 3 luni aici. O sa fie ceva. Dau sa plec dar in momentul acela vad pe cineva incercand sa isi scoata lucrurile din autobuz. Si cu toate ca nu are cum sa le scoata deoarece sunt prinse bine acolo si cu siguranta ea nu e destul de puternica sa le scoata nu se lasa. Trage cu atata forta si inversunare de ai zice ca mai are putin si rupe tot. Pentru un moment ma uit la ea si zambesc amuzat. E atat de micuta si amuzanta incat abia rezist tentatiei de o imbratisa.
„Ai nevoie de ajutor?” o intreb apropiindu-ma de ea si clar o iau prin surprindere pentru ca tresare.
„Hmm..nu merci” bolboroseste in timp ce incearca sa scoata geamantanul ala blestemat. „Ma descurc.” Continua sa vorbeasca. „Doar ca e prins aici. Normal. Doar mie mi se putea intampla asta. Dar ma descurc.. – face o pauza- Sau nu...” spune in cele din urma. Si isi da si ea seama de nesiguranta ei si rade usor. Si desi suna mai mult ca un raset trist e cel mai usor pe care l-am auzit pana acum. Suna aproape ca al unei fetite.
„Te ajut?” o intreb in cele din urma desi stiam din primul moment ca are nevoie de ajutor. Doar ca dintr-un motiv sau altul am nevoie ca ea sa imi ceara ajutorul.
„Da..” raspunde usor rusinata si in momentul ala cateva pete rosii ii acopera fata. Isi da si ea seama si cu mainile tremurande de la efort incearca sa isi acopere fata cu parul ei blond.
Sa ii scot geamantanul a fost destul de usor. Nu era chiar atat de intepenit pe cat crezusem. Ma intorc si o vad incruntandu-se la o alta fata, par brunet, destul de palida incat ai fi putut sa o confunzi cu unul din personajele din Twilight, si cam de aceiasi inaltime ca si ea.
„Ea e Allison” imi spune cea blonda desi pare sa nu dea doi bani pe asta. Nu ma interesa. Eu voiam sa ii stiu numele [b]ei[/b] nu celelaltei. Imi dau seama ca asteapta sa ii spun cum ma numesc asa ca imi zic repede numele. Si astept. Si astept iar. Dar ele nu zic nimic. Cea bruneta trancaneste despre ceva dar nu sunt atent pentru ca ochii imi fug la cea blonda si la privirea ei usor pierduta. De ce nu se prezinta? De ce a trebuit EA sa o prezinte pe cea bruneta? De as putea macar pentru o clipa sa descifrez privirea aia pierduta. De ce ea mai greu de citit decat celelalte?
Autobuzul apare. Este albastru si are pe el insemnele taberei, un iepure urias care sta deasupra unui urs, iar dedesubt este scris cu litere negre ingrosate „CAMP ISLAND”.
Cele doua pornesc spre autobuz iar eu ma aud strigat de Mike care porneste si el spre autobuz impreuna cu Melody si Debbie. Dar eu nu ma simt complet satisfacut de ceva anume.
„Hei!” strig spre cele doua. Bruneta se intoarce imediat, insa [b]ea[/b] continua sa mearga. Cea dintai mentionata zambeste exagerat de mult si imi flutura din mana.
„Numele ei?” o intreb dar blonda nu se intoarce. Ba mai mult o trage si pe cealalta dupa ea incercand sa o intoarca cu spatele la mine. Si jur ca nu pot sa inteleg de ce. Incerc sa derulez toata actiunea insa nu gasesc niciun lucru pe care sa il fi facut gresit.
O aud pe bruneta razand si deodata se intoarce la fel de zambitoare ca si atunci cand mi-a facut din mana. „Sam” imi spune pe o voce ascutita aproape strangulata de la atata ras.
Si singurul lucru despre care pot vorbi cu siguranta este acela ca ea are ceva special. Ceva ce altele nu au. Si nu ma voi lasa pana nu il voi descoperi.

Cap 4
Spike pov
„Serios, daca nu mi-ai fi spus ca nu sunteti impreuna as fi crezut si acum ca sunteti un cuplu.” Spune Melanie razand iar eu zambesc usor melancolic.
„Suntem doar prieteni foarte buni.” Ii spun si simt nevoia sa rectific ceea ce tocmai am afirmat. „Defapt doar prieteni.”
Ma uit spre Debbie si o vad cum isi incarca bagajele in autobuz. Imi amintesc ca trebuie sa gasesc un loc cat mai aproape de ea, eventual in spatele ei ca sa o verific. Defapt, trebuie sa am grija de ea. Nu se stie niciodata cand mai are apucaturi ciudate.
„Trebuie sa...” incep uitandu-ma la Melanie
„Inteleg..” imi raspunde ea intelegatoare dar cu un strop de tristete.
Dau sa plec dar o aud inca vorbind in spatele meu asa ca ma intorc din reflex. „Chiar e dragut ce faci pentru ea.”
„Ce vrei sa spui cu asta?” o intreb confuz
„Adica..sa vii aici pentru ea. Asta e o tabara pentru adolescenti cu probleme. Si e evident ca nu tu esti cel cu probleme. Sa vii aici doar pentru a avea grija de ea e ceva uimitor. Doar ca..ei bine pare ca ea nu prea apreciaza ce faci pentru binele ei.”
Dau din cap intelegand acum pe deplin adevarul cuvintelor ei.
„Defapt nu apreciaza deloc.” Spun uitandu-ma in jos razand amar.  „Doar ca imi doresc ca lucrurile sa se fi terminat altfel pentru noi.”
„Nu stiu ce s-a intamplat intre voi. Nu stiu cum ai ajuns in situatia de a trebui sa ai grija de ea dar e evident ca tii la ea. Si mi-am dat seama de asta din primul moment in care am vazut cum te uiti la ea.”
Raman usor uimit auzind-o vorbind. Si oricat de mult as fi vrut sa ii povestesc nu puteam. Era prea complicat.
„Debbie si eu am fost buni prieteni.” Incep eu nefiind foarte sigur de ce urmeaza sa spun „Doar ca..in urma unor incidente am ajuns in situatia asta. Si asa vom ramane. Nu e nimic de spus.” Inchei sperand ca ina cest fel vom termina si discutia asta.
Dar ea nu pare convinsa si atunci cand o privesc in ochi vad o sclipire de furie in ei. De ce ii pasa?
„Ceea ce vreau sa spun e ca orice s-ar fi intamplat intre voi doi, tu nu esti obligat sa ii porti de grija. Si in plus, e vacanta. Distreaza-te!Meriti asta.” Si zambeste punandu-mi mana pe umar. Poate ca are dreptate. E vacanta mea si voi face tot ce voi putea pentru a o face reusita.
„Daca vrei sa prinzi un loc bun ar trebui sa te grabesti” rade tragandu-ma de mana spre autobuz. E uimitoare.
Urcam in autobuz si am uimirea sa vad ca pe langa cei 11 care eram sau adaugat 9 achizitii. Cand au spus ca ne baga pe toti in acelasi autobuz pentru a ne imprieteni am crezut ca e o gluma locala. Credeam ca ne vom intalni cu ceilalti la destinatie. Se pare ca m-am inselat. Debbie si Melody stau in partea stanga al 3-lea rand de scaune insa locurile din fata si spatele lor sunt aproape ocupate. Spun aproape ocupate pentru ca defapt scaunul din spatele lui Melody e liber. Rasuflu usurat. Prind privirea lui Debbie in tot timpul asta si se uita la mine cu cea mai obosita figura de pana acum. Isi da ochii peste cap si vad atata ura in ei incat aproape ca ma cutremur. Ai fi crezut ca m-am obisnuit pana acum. „Intotdeauna va fi decizia ta” imi sopteste Melanie in timp ce se aseaza pe unul din doua scaune libere de undeva din fata autobuzului. Dar nu pot. Am promis ca nu ma voi desparti de ea. Si in timp ce ma asez mai arunc o privire la Melanie. Zambeste cu intelegere desi parca vad o urma de compasiune in ochii aia mari albastri. Ma asez pe scaunul din spatele lui Melody langa un baiat care asculta „Linkin Park”. Dau apreciativ din cap aproape pe ritmul muzicii. Insa el nu vede asta pentru ca e aproape adormit si o casca i-a sarit din ureche astfel incat pot auzi mici fragmente din melodie. Incerc sa ma mut cat mai la stanga si reusesc sa o vad pe Debbie uitandu-se la un episod „The O.C”. Zambesc amuzat, asezandu-ma cat mai confortabil in scaun. „Vechi” soptesc insa are un auz al dracului de bun. Probabil si pentru ca are casca doar intr-o ureche.
„Nu stiam ca serialele au data de expirare.” imi spune pe o voce monotona parand slab constienta ca am zis ceva. Pare mai mult ca si cum ar vorbi cu ea insasi.
„Asta ai fost tu incercand sa imi dai replica?” o intreb la fel de plictisit ca si ea. Probabil pentru ca mi-am uitat ipod-ul in bagaj.
Nu raspunde nimic. Ma dau mai la stanga si vad ca acum are casca si in cealalta ureche. In timpul asta incerc sa ma uit la Melanie si o vad stand de vorba cu o fata cu par lung brunet care nu pare prea incantata de discutie. Nu pare plictisita ci doar prea timida. Si spun asta pentru ca de fiecare data cand trebuie sa raspunda la curiozitatile lui Melanie, se uita in pamant.
In cele din urma adorm. Si cad intr-un somn adanc si pentru prima data in loc sa visez ceva ce nu s-a mai intamplat pana acum, imi apare franturi din ceea ce s-a intamplat. O vad pe Sarah  razand in coltul cantinei si deodata Debbie intra pe usa. Pare fericita. Defapt mai mult decat fericita, pare determinata. Atat de sigura pe ea incat nu mai seamana deloc cu ceea ce este acum. Si deodata imaginea se schimba. Vad ultimul meci din 2010 si ma simt purtat de ceilalti baieti pe sus. Sarah e fericita. Ne aclama cu celelalte majorete. O vad si pe Phoebe cu gasca ei dar nu imi pasa. Daca mi-as fi dat seama atunci...Daca mi-ar fi pasat suficient. Si apoi imi apare Sarah care imi spune cu lacrimi in ochi ca nu mai merge. Ca nu am sentimente pentru ea. Si o las sa plece. Si ma simt chiar usurat ca totul se termina. Si deodata toate imaginile astea dispar si vad din nou seara aceea. Telefonul vibreaza in buzunar dar sunt prea lenes ca sa il scot. Si continua sa vibreze pana cand la un moment dat ma plictisesc de bazaitul acela infernal asa ca il ridic. Vad cine ma suna dar sunt prea nervos pe ea incat sa raspund. La un moment dat se opreste si ma simt ca un rahat pentru ca nu i-am raspund. Si apoi suna iar. Ma gandesc „De ce sa nu ii raspund? Macar sa vad ce mai vrea de data asta.” Imi cauzase prea multe probleme dar am decis sa ii raspund la telefon macar pentru toti anii aia de prietenie. Si o aud plangand. Se ineaca in lacrimi si aproape ca nici nu poate vorbi. „Spike..” spune ea insa numele meu suna atat de ciudat incat abia il deslusesc. „Spike...Phoebe...” sopteste speriata. „Debbie..?” si recunosc ca m-a speriat si pe mine. Ultima data cand am vazut-o sau auzit-o plangand a fost atunci cand a descoperit ca Ben Jackville o insela cu blonda aceea. „Ce e cu Phoebe?” o intreb vazand ca ea nu zice nimic. „Am nevoie de tine Spike. Nu stiu ce sa fac.” Imi spune continuand sa planga din ce in ce mai puternic. „Ce sa intamplat? O intreb acum complet ingrijorat. „Nu se misca...nu mai respira...” spune si atunci aud sirena ambulantei. „32 Pebble” aud o voce de barbat undeva din departare. Izbucneste in plans si cu ultimele forte imi zice „Spike...? Cred ca a murit..” si atunci a fost momentul in care mi-am dorit cel mai mult sa fi fost cu ea.
Ma trezesc tremurand si tipul de langa mine se uita ciudat. Ii zambesc de complezenta si ma dau spre stanga pentru a ma uita la Debbie care inca se uita la „The O.C”. Si chiar regret ca azi-dimineata cand m-am trezit mi-am zis ca nu mai are rost, ca ea nu merita. Si desi stiu ca gestul meu nu mai are rost acum, ea a trecut deja prin destule. Si ce regret cel mai mult e ca nu am fost cu ea atunci cand ar fi meritat mai mult decat orice.
„Deci Spike...” aud o voce ascutita din spate si o vad pe tipa mica bruneta care m-a abordat atunci cand mi-am luat bagajele.
Ma intorc oarecum spre ea si o vad pe cea de langa incercand sa retina un zambet.
„Cum v-ati cunoscut tu si Debbie?” ma intreaba emanand curiozitate
„Allison...” spune cealalta incercand sa o opreasca in a debita si alte prostii.
„Avem cateva cursuri impreuna.” Ii spun scurt sperand ca nu va intreba mai multe. Situatia devine ciudata. E cam la fel de ciudata ca atunci cand esti intr-un grup de prieteni si apare din senin o cunostinta si te intreaba „Hei! Cum il cheama pe baiatul care sta langa tine?” De ce nu il intrebi chiar tu? E..ciudat. Si ceea ce face ciudata chestia asta e ca Debbie e chiar in fata mea.
„Sigur trebuie sa fie o poveste interesanta” imi spune si o vad cum se aseaza confortabil asteptandu-se probabil la o poveste lunga si interesanta.
„Defapt nu e.” Ii raspund plictisit si chiar nu imi pasa ce o sa creada ea despre mine. Cea de langa ea, pufneste in ras. E OK. Sunt obisnuit cu asta.


Cap 5
Melody pov
Sunt plictisita total. Imi e dor de Sandra si Jess. Aproape ca imi e dor si de nataraul de T. Aproape. Ma uit la unghiile mele proaspat facute si incerc sa gasesc ceva interesant de facut. Stii...Sa vin aici nu e chiar ceea ce voiam sa fac. Dar asta e. Nu intotdeauna trebuie sa facem ceea ce vrem. Am 17 ani si un trecut oribil. Nu (mai) am bani. Nici prieteni. Si imi urasc viata. O urasc atat de tare incat daca mi s-ar propune sa fac schimb de vieti cu altcineva as face-o! Nu am nici iubit. Nu am avut parte niciodata de acea iubire fantastica unde el te asteapta in ploaie dupa o cearta oribila. Nu am avut niciun print care sa ma stranga in brate dupa o cearta cu mama sau care sa imi spuna ca totul va fi bine intr-un final. Nu a fost nimeni acolo pentru mine cand am avut prima deceptie. Nici macar Sandra si Jess care imi erau cele mai apropiate prietene nu au fost acolo. Defapt, nu le-am mai vazut de ceva timp. Asa ca, daca o sa par sceptica, nu e vina mea ca nu mai cred in iubire. Nu e vina mea ca nu mai am incredere. In lumea in care am trait eu, prima intalnire consta intr-o iesire pana la el in apartament. Daca lucrurile merg bine suntem impreuna. Daca nu, a fost doar o incercare. Mai vedem mai tarziu. Ai bani, o sa ai orice iti doresti. De  la parfumuri, haine pana la joint-uri. Pot sa iti fac rost de cele mai bune tigari din tot orasul. Am relatiile mele. Majoritatea oamenilor spun ca tabara asta ar fi una pentru adolescenti cu probleme. E gresit! Societatea asta infecta are probleme. Noi suntem poate printre cei mai normali si care ne-am saturat de rahatul asta. Noi suntem cei care au curaj sa spuna „NU” cand toti sunt impotriva noastra. Deci ei sunt cei cu probleme. Nu noi. Daca nu suntem niste papagali ca ei asta nu inseamna ca avem probleme. Oh My Gucci, ar trebui sa candidez la presedintie. Sunt prea buna. Ei bine, atunci cand sunt buna sunt foarte buna. Dar sa ma vezi atunci cand sunt rea. Atunci intr-adevar sunt perfecta.
Autobuzul se opreste intr-un final iar usile se deschid. Cei din fata coboara abia dezmeticindu-se. O ating pe Debbie care se ridica si ea si pornim incercand sa nu ne imbulzim. Mike sau baiatul cu punga de hartie in cap ma ajuta sa cobor si zambesc in semn de multumire. Kevin e undeva prin spatele lui Debbie. Kevin imi aminteste putin de T. Cu exceptia parului blond si a ochilor albastri. Insa cu toate astea imi aminteste de T. Poate e zambetul ala strengaresc sau felul in care ia lucrurile. Pun pariu ca ar face dintr-o problema uriasa un fleac.
Si in fata ni se infatiseaza o planeta verde. Nu glumesc. Totul e atat de verde incat chiar am fost dezamagita ca oamenii care lucreaza acolo nu sunt niste omuleti verzi cu antenute pe cap. Directorul taberei ne-a enumerat cateva reguli stupide si cum m-am asteptat  ne-a rugat sa lasam toate gadget-urile la intrare intr-o cutie de plastic.Toata lumea ofteaza si se aude un murmur foarte revoltat de voci in jurul meu. Dar pana la urma toti se resemneaza si isi duc lucrurile. Nu si eu. In fata mea o tipa,Allison parca, da sa intre fara sa lase nimic.
„Nu ai de lasat nimic, scumpo?” intreaba sceptica o femeie care seamana cu Georgette, menajera mea.
„Nu.” Raspunde ea. „Stiam ca nu o sa pot pastra nimic asa ca nu mi-am luat nimic. Stiti nu e prima oara cand vin in tabara si tocmai de aia am venit si anul asta. Am ceva experienta.” Continua ea foarte sigura ca lui Georgette ii pasa. Plictisita aceasta ii face semn sa treaca. Dar in momentul in care intra in cladirea principala se aude un zgomot ca o alarma de masina. Georgette zambeste increzuta si se uita cu subinteles la director. Allison se intoarce inapoi si zgomotul se aude iar. Apoi intra din nou parca vrand sa ne calce pe nervi  iar zgomotul evident se aude din nou.
„Detectoare.” Spune ea de parca ar face parte dintr-un film Scooby Doo „Oh..sunteti bun.” Si isi arunca telefonul in gramada de gadget-uri.
Ma duc si eu dar inainte sa intru imi ridic tricoul. Georgette se uita scandalizata la mine cum ii arat abdomenul. Nu intelege. Si in timp ce tantalaii saliveaza eu astept. As putea pur si simplu sa le zic. Hmm..Stii am un piercing si evident cand o sa intru o sa declanseze detectorul. Dar pur si simplu n-am chef. Dupa cateva secunde Georgette se dezmeticeste si da din cap intelegatoare. Bine. Nici chiar atat de intelegatoare.
„Atunci e simplu.” Imi spune ea pe un ton mamos. „Il scoti.”
„Sigur.” Si ma prefac ca imi pasa de ceea ce zice ea. Si chiar pun mana pe el. „Doar daca vreti sa am parte de sangerari interne.”ii spun pe un ton cazual. Ii cade fata cand aude asta. Dar tot nu zice nimic. „Trebuie doar sa trag de acul asta care e cam intepenti avand in vedere ca nu l-am mai scos de...Ei bine nu l-am scos niciodata.” Si zambesc dand prosteste din cap.
„Nu...e in regula.” Spune ea dar vad pe fata ei ca nu e. Parca o si vad cum isi imagineaza scenarii  in care eu incerc sa scot piercing-ul intepenit in buric. E plina de repulsie numai gandindu-se. „Poti sa treci.”
Si pasesc in sfarsit in sala principala. Allison sta incruntata uitandu-se pe un afis. Si fiecare dintre cei care intra se duc la afis.
„Cine-i Chloe?” striga o fata satena care poarta un maieu oribil.
„Eu.” Raspunde o bruneta mai plinuta
„Vom fi colege de camera” ii raspunde cealalta neparand foarte entuziasmata
„Unde scrie cu cine suntem repartizati?” o intreb pe cea cu maieu urat
„Hm...la avizier” imi raspunde si imi arata spre locul unde Allison se uita urat. Ma duc si eu desi nu sunt exagerat de curioasa. Imi gasesc numele destul de usor. Repartizata in A3 cu Melanie Hoster si Devlin Morgan. Pana la urma universul nu ma uraste. Acum sa vedem cine e Melanie.
Unii sunt deceptionati de colegii de camera iar altora pur si simplu nu le pasa.